Mi-am cunoscut barbatul pe internet. Si trebuie sa precizez, nu aveam o parere prea grozava despre cei ce ajung si stau pe site-urile de socializare. Parere facuta in graba si neintemeiata. Aveam sa constat pe propria piele. Iar ceea ce a urmat de acolo, a fost perfect normal, logic si frumos. Ne-a surprins si pe noi faptul ca eram unul in gandire, ca aveam aceleasi idei si dorinte de viitor, ca toate acele coincidente ce ne apropiau si mai mult, nu puteau fi decat rezultatul unei maini ceresti, binevoitoare. Dar ne-am incapatanat sa fim mai departe doar prieteni. Pentru ca ne dezvaluisem prea mult din noi celuilalt, pentru ca trecutul nostru nu mai era un mister, pentru ca ne-am spus toate neimplinirile, toate neajunsurile, toate frustrarile si nu am mai pastrat alte secrete pentru noi. Si nu e foarte sanatos sa procedezi asa cu cel pe care l-ai vrea partener. Se pare ca niciunul dintre noi nu a dorit asa ceva, cel putin nu la inceput.
Totul s-a schimbat intr-o seara de vara, cand el a vrut mai mult, si nu a ezitat sa arate. Speriata sa nu interpretez gresit semnele si sa ma fac de ras (orgoliul bata-l vina), am batut in retragere cu toata armata. De aici o groaza de situatii haioase, toate avand acelasi rezultat: eram impreuna, ca si pereche. Am facut totul cu pasi mici, dar siguri. Si nimic nu cred ca a fost intamplator. Am aruncat amintirile urate si lucrurile ce aminteau de ele din fostele relatii, am incetat sa mai vorbim de fosti, ne-am concentrat doar pe noi doi. Ne-am mutat impreuna, si la vedere trona una din pozele noastre, ca o icoane ce ne veghea. Traiul la comun s-a dovedit idilic la inceput, apoi mastile au cazut, una cate una, si iata-ne, dezveliti complet si de ultimele redute ramase necucerite. Au iesit la iveala si defectele, acele caracteristici de care nimeni nu e mandru si nimeni nu doreste sa vorbeasca. Iar defectele ne-au arata clar ca nu am gresit in alegere. Suntem personalitati complet diferite, la poli opusi. Dar care se completeaza atat de bine...
Eu sunt colerica, cu gandirea ordonata, nu las si nu ma las la voia intamplarii niciodata, cele mai dragi lucruri imi sunt cele cunoscute si obisnuite, nu imi plac „neasteptatele” sortii, desi chiar noi suntem rezultatul uneia. El e calm, atat de calm si de echilibrat, niciodata nu face planuri, nu e supus niciunei rigori organizatorice, totul e haos si minunat, traieste pentru ce va sa vina, cu siguranta ceva mai bun. Eu nu vad decat partea goala a paharului, cele rele si nevricoase ale vietii, religia lui e optimismul. Eu nu stiu sa vorbesc pe un ton linistit cand ma aprind, nu stiu sa pierd si sa recunosc asta. Orgoliul ma pierde in multe situatii. El doar asa stie sa vorbeasca, cu tact si rabdare si zambet frumos in coltul gurii. A descoperit ca asta e pastila magica necesara sa ma destinda brusc si sa ma faca sa rad. Si sa uit de cearta. Cealalta religie a mea, cum zice el, „te-ai nascut ca sa te certi”. Imi place ca totul sa fie ca mine, sunt incapatanata pana in panzele albe, iar el stie sa ma „traduca” si pe partea asta. Nu ma mai contrazice, doar face precizarea ca asa e cum zic eu si ma aproba imediat. „Hai ca...aici e ceva in neregula de ma aproba asa cu dezilvoltura”, si ajung sa fac ce voia el de fapt. Si eu am invatat sa trasnform punctele lui nevralgice in bine. Dar recunosc, el are infinit mai putine. Si stie sa taca si sa nu imi spuna asta. Pentru ca si eu le cunosc.
Dar mai stiu sa imi iubesc barbatul, sa am grija de el si nu ma tem sa ii arat cat e de important pentru mine. Si soarta nu ne-a iertat aici, si ne-a pus la incercari repetate acum doi ani. Incercari din care am iesit cu bine si cu sanatate. Asa cum doream. Stiu sa imi rasfat barbatul, cand e necesar. Stiu sa imi tratez regeste barbatul si sa uite ca pe cerul lui vesnic albastru se intrezareste o furtuna. Barbatul meu stie sa imi spuna printr-o mangaiere zilnica „te iubesc”. Barbatul meu stie sa rasfete, stie cum sa ma tina la suprafata, stie cum sa ma faca sa rad, cum sa uit de suparare. El e linistea mea de cinci ani incoace. El e echilibrul meu atat de statornic, el e cel care mi-a aratat ca in afara de alb si negru, exista un numar destul de mare de nuante de gri.